A.S. Intr-o zi de Boboteaza fara ger si trista precum o vioara abandonata, gandurile imi zboara catre adanca si sfanta mare.
Cu mult inainte de existenta pacatului, o stea a parsit primitoarea bolta cereasca si a cazut pe Pamant. S-a pierdut in eterna noapte pana ce a ajuns intr-un abis . Fie datorita unor legi de fizica nedescoperite nici pana azi, fie datorita supranaturalului, in urma impactului a capatat o ciudata textura pe care noi astazi o numim ,,lichida ‘’.
Fratii ei din cer priveau fascinati metamorfoza aceleia ce candva le fusese tovarasa de stralucire, si nu puteau decat sa admire nuantele albastre pe care aceasta le capata.
Sora lor se schimbase mult : nu isi mai petrecea timpul oglindind amintirile unei intregi constelatii, acum studia intens muzica. Valuri si curenti acompaniau armonic corul pescarusilor, percutia o constituia izbirea valurilor de stanci, iar briza era responsabila cu notele acute. Spectacolul nu putea fi complet fara baletul pestilor care, felurit colorati, pe langa o coregrafie perfecta pregateau si o prezentare de moda.
Ariile duioase erau cantate de balene, pe cand delfinii cei joviali interpretau fragmentele de opera bufa. Cei pasionali se puteau delecta cu acompaniamentul scoicilor, mai ritmate decat orice castaniete.
Tiparii se intreceau in a fotografia sublima reprezentatie, in timp ce luna cu razele sale, de undeva de sus asigura cel mai bun joc de lumini.
La sfarsitul piesei, cazu cortina diminetii, doar unele valuri fredonand amintirea unei nopti de glorie.
Astazi, nimeni nu mai aude divina simfonie a marii, nici macar stelele,prea ocupate sa straluceasca. Ce s-a intamplat atunci va ramane doar o poveste asternuta pe un blog. Steaua cazuta si preschimbata in infinite lacrimi a ramas anonima, dar inca traieste retrasa intr-un castel de nisip. Din ea isi iau lumina inspiratiei creatorii si nefericitii artisti, inaltand spre cer rodul talentului lor si aducand steaua cu fiecare raza tot mai aproape de locul ei din cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu