Vara e pe sfarsite. O data cu ea se duc si apusurile tarzi la malul marii, iluziile facute an de an, soarele prea pasional…
De cate ori nu am visat la idila de pe tarm, de cate ori nu speram sa ne intalnim jumatatea la apus, aparand din valuri ori din cine stie ce loc al mintii noastre ? sau asta era primul meu gand de copila proaspat ajunsa la pubertate cand auzeam celebrul refren,,vara asta-am sa ma-ndragostesc… ‘’
Cu anii insa am ajuns sa incadrez aceste vise romantice si inocente in categoria ,,iluzii ‘’, la fel ca multe alte lucruri pe care nu le simt/inteleg/cred/ . Nu voi tine o prelegere despre convingerile mele care l-ar multumi poate doar pe,,Toma Necredinciosul ‘’.
Vorbeam de vara care aproape ca s-a incheiat. Va lasa loc toamnei triste care se va instala cu ploi si nori cenusii. Va amagi cu podoabe de aur si roade dupa care va ucide. Bogatia aduce moarte chiar si in natura. Pacat ca oamenii au uitat sa citeasca semne evidente ale vietii.
Nu am postat prea des si nu stiu nici cat de des voi posta in viitor. Nu pentru ca nu as avea inspiratie, ci pentru ca toata atentia mea se canalizeaza pe noua mea dragoste : o doream de atata vreme, iar dorinta mi-a fost rasplatita(de mine). Nu-i profesionista, nici macar semiprofesionista, dar e a mea. Are 5 octave, efecte si un magnetism care ma face sa n-o las din brate ore intregi.
